|
|
|
|
MAXIMUM DE ACTIVITATE A ENERGIEI ( ORELE )
|
MINIMUM DE ACTIVITATE A ENERGIEI ( ORELE )
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOATE CELE 12 CANALE ( MERIDIANE ENERGETICE ) ,SINT LEGATE PERMANENT PRIN TRECEREA
SUCCESIVA PRIN ELE A ENERGIEI VITALE CHI ( QI ).ACESTE CANALE SUNT PARTE INTEGRANTA A CONCEPTIEI
ANATOMO-FUNCTIONALE "ORGAN",CARACTERISTICA MEDICINII ORIENTALE..CHI
INTERIOR CIRCULA IN ORGANISMUL SANATOS PRIN 12 CANALE,INCHEIND CICLUL IN 24 DE ORE.CORESPUNZATOR,IN
FIECARE CANAL SUNT PERIOADE DE ACTIVITATE MAXIMA SI MINIMA A ENERGIEI ,PRECUM IN TABELUL DE MAI SUS.PERIOADA
DE ACTIVITATE MAXIMA DUREAZA 2 ORE SI ESTE CEA MAI BUNA PERIOADA PENTRU ACTIUNE,CURA,TRATAMENT A MERIDIANELOR ( ORGANELOR
).IN PROCESUL CIRCULATIEI ENERGIEI CHI,ARE LOC O ACTIUNE RECIPROCA SI O AUTOREGLARE A ORGANELOR,IAR IN " PUNCTELE
VITALE "(PUNCTE DE ACUPUNCTURA ),O INTERACTIUNE CU MEDIUL INCONJURATOR,CU MACROUNIVERSUL.
PRODUSELE BIOLOGIC-ACTIVE TIANSHI,SINT PRODUSE NATURISTE,SUPLIMENTE ALIMENTARE,PRODUSE
OBTINUTE DIN PLANTE,COMBININD MEDICINA TRADITIONALA CHINEZA,IMPREUNA CU EXPERIENTA MILENARA SI AJUTINDU-SE DE BIOTEHNOLOGIA
DE ULTIMA ORA.
NUMAI DACA NE GINDIM CA MEDICINA TRADITIONALA CHINEZA A AJUNS SA MASOARE PINA
LA 74 DE PULSURI DIFERITE,NE DAM SEAMA DE COMPLEXITATEA ACESTEIA.
SE OBTIN ASTFEL PRODUSE CE SINT ECHILIBRATE ENERGETIC,SI CARE TIN SEAMA DE REGULA
CELOR 5 ELEMENTE SI NU NUMAI.
PRIVIND ORGANISMUL UMAN CA UN TOT UNITAR, AJUTAND TOATE ORGANELE,PRIN NUTRITIE
CORECTA SI SPECIFICA,PRACTIC SE AJUNGE LA AUTOREGLAREA SI AUTOVINDECAREA ORGANISMULUI.
Medicina Traditionala Chineza (in limba engleza, Traditional Chinese Medicine – TCM ) cunscuta si sub numele de
Medicina Chineza reprezinta de fapt numele dat unei varietati de practici medicale traditionale folosite in China, care au
fost dezvoltate pe parcursul unei istorii de mii de ani. Termenul priveste de fapt, mai general, medicina orientala, care
include si alte sisteme de medicina traditionala, cum ar fi cel japonez, coreean, tibetan, si mongol. Medicina Chineza
foloseste o serie de principii de analiza si sinteza holistica , intr-un cuvant un adevarat sistem filozofic, care presupune
o legatura inseparabila intre organele si sistemele organismului uman (incluzand pe cel emotional si/sau sufletesc), precum
si legatura dintre acestea si mediul inconjurator. Altfel spus, natura organismului uman este in permanenta cautare a echilibrului
intre functionarea diferitelor oragane, a echilibrului functiilor organismului in anumite conditii de mediu (vara, iarna,
frig, cald, lumina, intuneric, etc). Dupa ce a depasit stadiul primitiv de medicatie empirica, magie si vrajitorie
din perioada samanilor, Medicina Chineza s-a dezvoltat sub influenta vechilor conceptii astrologice. Potrivit acestora, exista
o legatura strinsa intre Univers si om: Soarele, Luna, rotatia astrelor, succesiunea anotimpurilor, cele cinci planete, cele
cinci elemente, cele cinci puncte cardinale (cele patru plus centrul) actionau, determinau si influentau organismul si sanatatea
omului. Agentii patogeni externi, tot in numar de cinci (vintul, caldura, frigul, umezeala, uscaciunea), precum si
cei interni, de asemenea in numar de cinci (bucuria, durerea, ura, placerea, frica) actionau de asemenea asupra sanatatii
individului. Chinezii considerau ca bolile si tulburarile functionale apareau doar cind armonia dintre Univers si om era
intrerupta. Potrivit cunostintelor lor in materie de anatomie si fiziologie, corpul omenesc era alcatuit din cele cinci viscere
(Yang) pline: inima, plaminul, ficatul, splina si rinichii, precum si cinci viscere (Yin) goale: stomacul, vezica urinara,
cea biliara, intestinal subtire si cel gros. Principiile filozofice TCM au ca scop intelegerea functionarii organismului
uman, folosirea criterilor de similitudine cu alte fenomene din natura si aplicarea tuturor acestora la cunoasterea, prevenirea
si tratamentul bolilor precum si la pastrarea sanatatii. Trebuie mentionat aici ca respectivele date, observatii, concluzii,
sisteme teoretice si practice de diagnosticare si tratament s-au pastrat in stare scrisa de mai bine de trei mii de ani. Familia
imperiala si nobilimea chineza a incurajat aceasta practica medicala, a sprijinit publicarea celor mai importante studii,
a rasplatit succesele si a pedepsit aspru greselile practicienilor TCM. Imparatii si medicina anticaDin ceea ce se cunoaste, Medicina Traditionala Chineza a fost marcata de trei imparati,
considerati si drept trei figuri legendare: FU HI, caruia i se atribuie redactarea “Yin Jing” (Cartea Schimbarilor),
considerata a fi cea mai veche carte in limba chineza; CHEN NONG, parintele agriculturii si al fitoterapiei, numit “
divinul lucrator”, autor al “Pien Sao” (Tratat medical); HUANG DI considerat drept intemeietorul medicinii
traditionale si caruia i s-ar atribui redactarea tratatului “Nei Jing”. Hunag Di, Imparatul Galben este de fapt
o figura legendara - au mai existat si alti imparati cu acest nume - care, in paginile tratatului poarta o convorbire imaginara
(sau adevarata!) cu medicul sau, Qi Bo, caruia ii pune o sumedenie de intrebari si primeste cuvenitele raspunsuri despre Medicina
Chineza. Inainte de a fi scrise, cunostintele medicale au fost transmise oral si, mai ales, in secret; de cele mai
mult ori medicina fiind o afacere de familie, care se transmitea din tata in fiu. S-a estimat ca primele texte scrise dateaza
din secolele XIII-XIV i.Hr., fiind gravate la inceput pe carapace de broasca testoasa. Primul personaj “istoric”
mentionat este PIEN SAO (430-350 i.Hr.). In acea perioada, medicii (Yin) se constituie pentru prima oara intr-o corporatie
independenta de cea a preotilor si a magicienilor. Lui Pien Sao ii este atribuit si cunoscutul “Canon al pulsului”,
in zece volume, in care se stabileau 74 de feluri de pulsuri. ZHI Yen (305-240 i.Hr.) introduce in China “Legea celor
cinci miscari”, ce se afla la baza alchimiei chineze. Medicina se apleaca acum catre studiul otravurilor si al remediilor
vegetale si minerale, precum si asupra studierii elixirului nemuririi. Primele scrieri medicale (580-320 i.Hr.) au fost incluse
in tratatul “Sochuan”, acesta fiind contemporan cu textele medicale ale lui Hipocrate.
Medicina chineza in Imperiul Vechi Pe la mijlocul secolului al VIII-lea i.Hr. sistemul social politic chinez intra
in criza. Rivalitatile si luptele pentru putere, precum si represaliile contra numeroaselor rascoale, degenereaza intr-un
haos care va dura 260 de ani, perioada cunoscuta sub numele de epoca “Regatelor Combatante” (479-221 i.Hr.), cind
regii Quin au luptat impotriva regatului Zhou. In anul 221 i.Hr., suveranul Quin ia titlul de imparat, domnind ca autocrat
absolut. Marele merit al imparatului este construirea Marelui Zid chinezesc. In schimb, in noile structuri sociale, politice
si administrative este exclusa scrierea (decretul din anul 212 i.Hr.). Dupa moartea lui, urmeaza dinastia Han (206 i. Hr.-220
d.Hr., in timpul careia sint reunite toate teritoriile care compun China de astazi. In timpul dinastiei Han are loc prima
perioada de patrundere a civilizatiei chineze pe plan mondial: este deschis “drumul matasii” si “al Birmaniei”,
se stabilesc legaturi comerciale intre China, Persia, India si Asia de sud-est. Gratie pacii care domneste acum in imperiu,
se retiparesc numeroase lucrari medicale, reunite in “Han Shu” (Analele Han). In aceasta perioada se cunosc trei
figuri importante: Chuen Yu Yi (215-216 i.Hr.), care a lasat o lista cu observatiile sale medicale (anamneza, examenul clinic,
diagnosticul, tratamentul), privind diverse maladii: ciroza ficatului, lumbago, abcesul peritoneal, angina infantila, congestia
pulmonara, guta, paralizia progresiva etc. Chang Chong Jing , numit “inventatorul simptomatologiei si al terapeuticii
chineze”, care este considerat un fel de Hipocrate al medicinii chineze. El a analizat diversele forme de febra, facind
distinctia intre maladiile acute si cele cronice. Hua To (110-207 d.Hr.) este considerat cel mai mare chirurg al epocii, lui
fiindu-i atribuite diverse operatii, precum laparotomia, grefe de organe, rezectii intestinele), efectuate sub anestezie generala.
El mai este cunoscut si ca obstetrician si autor al introducerii falangei drept unitate de masura pentru localizarea mai usoara
a punctelor de acupunctura. Acestui trio medical celebru ii sint adaugate nume precum Huan Fou Mi (215-282), autor
al unui tratat de acupunctura, Huang Shu He (210-280), autor al “Tratatului pulsului”, lucrare tradusa in tibetana,
araba si persana, in Evul Mediu. In patologie este cunoscut Ko Hong, care a descris variola, patrunsa in imperiul chinez prin
intermediul hunilor (el a mai descris de asemenea si ftizia, beri-beri, ciuma bubonica). Ko Hong este de asemenea autor al
unei formule pentru un asa-numitul “elixir al nemuririi”. Medicina chineza clasicaDupa dubla dezmembrare a Imperiului vechi, a avut loc cea de-a treia reunificare a Chinei,
in timpul dinastiei Sui (581-618) si Tang (618-907). Medicina chineza atinge in aceasta perioada apogeul. In anul 624 este
creat Serviciul medical, care supervizeaza studiile de medicina si organizeaza si activitati de cercetare. Sint descrise sistematic
numeroase maladii: holera lepra, variola, rujeola, tuberculoza pulmonara si cea osoasa. In therapeutica se aplica tratamentul
cataractelor, tratamentul ortopedic al fracturilor. Cariile dentare sint tratate prin obstructii si plombe. Unul dintre medicii
celebri ai acestei perioade este Suen Zheng Qi Miao (581-682), iar lucrarea teoretica cea mai cunoscuta este “Nei Jing”
(Canonul medicinii chineze). Dupa inlaturarea dinastiei Tang a urmat o perioada de peste 50 de ani de anarhie militara
si suverani efemeri, numita si “a celor Cinci Dinastii”. Unul dintre acesti sefi militari a reusit sa fondeze
dinastia Song, care a durat mai bine de trei secole (960-1279). Epoca de pace a favorizat progresul vietii intelectuale. Scrierile
s-au raspindit enorm, gratie tiparului, sau mai bine zis xilografiei. Apar acum mari savanti polivalenti, precum Chen Kua
(1031-1095), care este arhitect, medic, agronom si istoriograf sau Jien Yin (1035-117), unul dintre cei mai mari pediatri.
Medicul Wang Wei Yi (1026) scrie un compendiu de acupunctura. Medicina legala isi face si ea aparitia cu Si Yuan Lu si Song
Zi (1188-1249), prima disectie datind din anul 1106. Primul tratat de medicina legala (in trei volume) este scris in anul
1247, raminind si azi surprinzator de modern. Perioada de mongolizare care urmeaza este acompaniata de o serie de
distrugeri si devastari. In aceasta perioada se dezvolta insa comertul, iar in anul 1271 ajung aici negustorii venetieni,
printre care si Marco Polo, care a ramas aici 24 de ani. Pe parcursul acestei perioade ajung sa fie cunoscute nume ca: Hu
Zheng Huei (1314-1330), dietetician imperial, a descris maladiile carentiale si tratamentul lor pe baza unei diete rationale,
ce excludea medicamentatia. Cel mai cunoscut tratat medical al acestei perioade este «Nan Jing», constituit din comentariile
a 81 de fragmente din «Nei Jing». Medicina chineza modernaDupa instaurarea dinastiei Ming (1368-1644) urmeaza o perioada de mari realizari. Imperiul
este divizat in 13 mari regiuni, impartire care a durat pina in secolul al XX-lea; capitala lui este stabilita la Beijing,
unde au fost construite palatele imperiale, existente si astazi. Iezuitii aduc cu ei medicina occidentala, dar acest lucru
este rezervat doar imparatului. Se traduc insa in limba chineza texte consacrate anatomiei corpului uman si circulatiei singelui.
Acum este elaborata si capodopera lui Li Che Jen (1518-1593): «Marele tratat de Medicina», lucrare publicata in 53 de volume,
in anul 1578. Enciclopedia este completata cu numeroase capitole de tehnologie chimica, cu date geografice, istorice, dietetice,
cosmologice, filozofice si filologice. In aceasta lucrare este mentionat pentru prima oara sifilisul, care a aparut in China
in jurul anilor 1505-1506. Cel mai mare specialist in acupunctura al dinastiei Ming este Yang Ki Cheu, autor al zece capitole
din enciclopedia «Jen Lieu Da Cheng» (1579). Caracteristic terapeuticii chineze sunt in primul rand terapia prin acupunctura
si moxibustie (ignipunctura). Aceasta din urma avea o actiune mai blinda, efectuindu-se prin aplicare de pulberi de plante
medicinale din familia Artemisia, care, aprinse pe anumite portiuni ale corpului, produceau o usoara cauterizare cutanata.
Acupunctura, care se aplica in cazuri de disfunctii, a fost adusa in Europa in secolul al XVI-lea de catre misionari. Inainte
de secolul a XIX-lea practicienii TCM se bazau mai mult pe observatii, incercari si greseli. Medicii TCM aveau intelegeri
foarte diferite asupra fenomenului infectiilor de exemplu, a bacteriilor si virusurilor si foarte putine elemente de chimie
organica. Ei se bazau pe observatia simptomelor unui anumit dezechilibru dat de starea de boala, si identificau complexul
de simptome cu un anume sindrom. Pentru respectivul sindrom stabileau o anumita metoda de tratament care pe baza experientei
si observatiilor de-a lungul a mai bine de trei miii de ani s-au transformat intr-un sistem verificat de diagnosticare si
tratament.
Spre deosebire de alte medicine traditionale a caror valori s-au pierdut de-a lungul veacurilor, TCM continua
sa devina o parte distincta a sistemului modern de pratica medicala, si cum spuneam mai sus, in China, acesta reprezinta o
parte importanta si inseparabila a sistemului public de protectie a sanatatii. Observatiile, inregistarile facute de medicii
TCM de mii de ani si experienta TCM in general sunt folosite si astazi. In ultimii zeci de ani practica TCM se integreza tot
mai mult cu ultimile descoperiri ale medicinei occidentale. O importanta componenta a acestui proces de integrare este folosirea
intrumentatelor si metodologiei medicinei moderne de a investiga observatiile si ipotezele Medicinei Traditionale Chineze.
Astfel,
TCM este folosita pentru tratarea efectelor secundare ale chemoterapiei, tratarea dependentei de anumite dorguri sia tratarea
unor boli cronice in fata carora medicina conventionala s-a decalara neputincioasa. TCM se foloseste in tratatrea infectiilor
rezistente la antibiotice (tratarea SARS – ului este un exemlu in acest sens si se pare ca s-au identificat sau sunt
in studiu avansat metode fitoterapice de tratere a gripei aviare).
Principii teoretice TCM
TCM se bazeaza pe sistemul de gandire a mai multor scoli filozofice. Din aceasta cauza
principiile fundamentale ale medicinei chineze nu sunt neaparat uniforme. TCM a fost influentata cel mai mult de modul de
gandire Taoist, Budits si Neo- Confucianism (si aici facem sublinierea.. de modul lor de gandire, nu de credinta).
Pentru
mai bine de 3000 de anii (din 1200 i.Hr – pina in prezent) profesorii chinezi ai mai multor scoli s-au aplecat asupra
studiului legilor naturale observabile si a implicatiilor acestora asupra caracteristicilor locului omului in univers. I Ching
(care a scris cel mai vechi text chinezesc pastrat) si alti autori clasici chinezi au descris cateva principii generale si
aplicatiile lor in patrarea sanatatii si in vindecare:
- Exista in mod constant prinipii si fenomene observabile prin
care Universul continua sa existe si sa se schimbe (Omul este parte a Universului si ele nu poate fi separat de procesul universal
de schimbare)
- Ca rezultat a acestor principii aparent inseparabile, Universul si partile lui componenete tind sa
isi pastreze echilibrul (Sanatatea ideala trebuie sa rezulte dintr-o traire cat mai armonioasa cu procesul de schimbare. Daca
nu exista schimbare (apare deci stagnarea), sau exista pre amulta schimbare (catastrofa), echilibrul este pierdut si se instaleaza
boala)
- Totul este inseparabil conectat (Intotdeauna trebuie flosita o metoda holistica pentru a se trata dezechilibrul)
TCM
este bazat dupa cum se vede pe principiul filozofic potrivit caruia corpul omenesc este un mic univers format dintr-un sistem
complet si complicat de alte sisteme mai mici interconectate. Aceste sisteme lucreaza de obicei in echilibru spre a mentine
starea de sanatate a organismului. Echilibrul include in mod necesar qi (energia, miscarea), sangele, esentele, fluidele copului,
wu xing (emotiile) si spiritual (shen). TCM are un model unic de corp omenesc care include si sistemul meridianelor (cunoscut
ca meridianele de acupunctura). TCM nu este monolitic ci prezinta un fel unitate in diversitate, prin existenta a mici diferente
regionale sau filozofice intre diferiti practicieni sau scoli TCM.
Diagnosticul TCM - Metode de diagnostic
Metodele de diagnosticare TCM sunt: observatia (wŕng), ascultarea
si mirosul (wén), intrebarile (wčn) si pulsul (qič). Diagnosticul diferential este stabilit folosind un sistem de
clasificarea a simptomelor.
Sistemul de diagnosticare include urmatoarele teorii:
• Yin si Yang
•
Cele cinci elemente
• Cele 8 principii
• Teoria oragnelor Zang Fu theory
• Meridianele (Medicina
Chineza)
• Cele cinci nivele
• Cele Patru Stadii
• Trei focare
In China de astazi diagnosticul
TCM este influentat de integrarea teoriei TCM cu metodele medicinei conventionale de diagnosticare mergand mai departe pe
drumul spre integrarera totala a celor doua sisteme. Se fac pasi promitatori si in Canada spre integrarea acestor doua ramuri
ale medicinei. TCM face parte din sistemul medical modern in Columbia Britanica, Alberta si Quebeque si este pe cale de legifererare
in provincia Ontario. In present absolventii scolilor de TCM canadiene folosesc integrativ cele doua sisteme pentru a intelege
mai bine ce se intampla cu pacientul.
Deoarece TCM nu foloseste instrumentele invazive de testare (analize de sange,
biospsii, etc) TCM solicita din parte practicianului dezvoltarea unor abilitati deosebite in observarea semnelor celor mai
subtile ale pacientului, care de multre ori scapa omului obsinuit.
Metodele de diagnostic
• Palparea
arterei radiale in sase pozitii
• Observarea aspectului limbii pacientului
• Observarea fetei pacientului
•
Palparea corpului pacientului (in special al abdomenului)
• Observarea sunetelor vocii pacientului
• Observarea
suprafetei pavilionului urechilor pacientului
• Observarea venei degetului aratator la copii mici
• Compararea
caldurii sau fierbintelii anumitor parti ale corpului pacientului
• Orice altceva care poate fi observat fara folosirea
intrumentelor sau care ar putea vatama pacientul.
|
|
|
